Pasiunea mea pentru modă a început in 2014, pe vremea când am primit un internship la o casa de moda in București. Am terminat Facultatea de Geografie – Planificare Teritorială și sunt Inginer Urbanist.
Prima mea zi de internship: tipare. Aveam 2 ore alocate zilnic, sa merg și sa învăț. In prima zi, am stat 10 ore și așa a început totul.
Citeste in continuare
Pe zi ce trece eram mai fascinată, mai prinsă, mai atrasa, îmi descoperisem simtul tactil: atingeam materialele și le vizualizam, le proiectam, le dădeam forme si in mintea mea deja prindeau contur. Asta am făcut luni de zile, in fiecare zi învățam câte ceva nou. Prima persoana publica cu care am interacționat a fost Loredana Groza, pentru care aveam de făcut ținutele concertului ei anual de la Sala Palatului: Octombrie 2014.
În acea perioadă, universul meu întreg era atelierul. Mă trezeam cu atelierul, adormeam cu atelierul. Aveam foarte mult de lucru, presiunea era foarte mare și toți ne doream ca hainele să iasă impecabil. Multe dintre piese erau lucrate manual, cu cât mai multe bling-blinguri. Cuvântul cheie era “strălucire”, iar hainele pentru scena sunt mult mai elaborate decât orice articol vestimentar “ready to wear”.
Erau până la urmă pentru Regina Muzicii Românești, o adevărată Madonna a României. Era o adevărată plăcere sa muncești pentru Loredana, era challenging și totul era fără limite: cât mai creativ, cât mai mult, cât mai spectaculos, cât mai strălucitor, cât mai greu (da, hainele nu erau ușoare, o vesta avea și 2-3 kg), cât mai încărcat, cât mai original, unic. Știam care sunt cerințele, știam ce îmi doresc sa iasă din mâinile mele, dar nu știam că urmează sa fiu implicată ca parte din Staff în concertul ce urma: și acolo a început totul. În timp ce Loredana repeta, noi pregăteam ținutele.
Un moment care mi-a dat acel boost de încredere, a fost când Loredana mi-a pus în brațe o pereche de cizme Prada și mi-a spus “Taie-le! Taie-le, te rog, pe spate și pune-mi șnur.”, iar eu Țineam pentru prima data o pereche de încălțăminte atât de scumpă și singurele mele gânduri erau: “Cum am sa le plătesc dacă le stric?”, moment în care văzându-mă stană de piatră, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis cu o voce atât de blândă:
”Ți-am văzut munca, știu ca le poți face sa arate ca din magazin, iar dacă le strici, sunt doar niște cizme.”
Și le-am făcut, în timp ce ea repeta pe fundal fiecare melodie care urma să o cânte pe scenă, eu încingeam un cui cu bricheta și lucram la ceea ce urma sa arate exact cum își dorise. Am fost “behind the scene”, tot ceea ce lucrasem urma sa fie purtat pe scenă, timing-ul era de 1 minut pentru a schimba la fiecare ținută: haine, încălțăminte, Hairstyle, accesorii, retușare Makeup.
Fiecare din echipă avea sarcinile bine împărțite, iar Loredana trebuia sa fie impecabilă de fiecare data când revenea în scenă. După ultima ținută, ne-a invitat să coborâm in fața scenei, in tot publicul care o aplauda și cânta cu ea. Privind-o, am realizat cât iubesc ceea ce fac și am realizat că răsplata muncii mele de câteva luni consta in cât de fericită poate fi o femeie atunci când se simte atât de bine cu ceea ce poartă. Atunci mi-am pus dorința: “cândva, voi avea propriul meu atelier, iar scena mea vor fi toate femeile care mă poartă.”Am început cursuri de design vestimentar, am început sa studiez istoria modei, am mers la cursuri de stilism vestimentar și am continuat sa merg la acel internship zi de zi, chiar dacă nu eram plătită. Cea mai mare plată și răsplată a mea era că învățăm și nu era mulțumire sufletească mai mare decât aceasta.
